Fotbaliştii Petrolului au inaugurat, duminică, standul oficial al clubului de la hypermarketul Carrefour. Peste 350 de suporteri ai lupilor, de toate vârstele, au ţinut să fie prezenţi la eveniment. Au cumpărat produse cu însemnele echipei ploieştene, au luat autografe şi au făcut fotografii cu fotbaliştii.

Aceştia s-au declarat impresionaţi de ataşamentul fanilor. ”Ştim cât de mult ne iubesc fanii şi, tocmai de aceea, ne dorim să jucăm cât mai bine, să câştigăm fiecare meci şi să îi facem fericiţi. Sunt mândru că evoluez la o echipă cu astfel de suporteri”, a declarat Victor Astafei, completat de Ioan Filip:

”E incredibil ce se întâmplă, oamenii au ţinut să vină în număr atât mare pentru a se întâlni cu noi, iar asta nu poate decât să ne bucure şi să ne ambiţioneze. Îi aşteptăm şi la stadion, avem nevoie de ei la fiecare meci. În numele echipei, le mulţumim tututor pentru dragostea cu care ne întâmpină de fiecare dată”.