Fostul campion mondial, Leonard Doroftei, actualul preşedinte al Federaţiei Române de Box, şi antrenorul Titi Tudor au discutat cu primarul Iulian Bădescu pentru înfiinţarea unui centru olimpic de box în Ploieşti. Cei doi au solicitat sprijinul edilului pentru acest proiect, mai ales că vechea sală de antrenamente şi competiţii va fi scoasă la vânzare de actualul proprietar, o firmă de pază, la un preţ de aproape 500.000 de euro. Aproape 60 de tineri sportivi vor trebui să evacueze această sală începând de la 1 octombrie.

 „Iniţiativa de a face la Ploieşti un centru de excelenţă în box mă bucură. Vom căuta infrastructura necesară. Boxul în general a început să aibă rezultate la Ploieşti şi aştept acele premii internaţionale care să bucure locuitorii acestui oraş. Deocamdată ne-am impus pe plan naţional şi sper să ne impunem şi pe plan internaţional”, a declarat edilul Bădescu.

„Ploieştiul are medaliat olimpic, are campion mondial, are campion european şi poate avea mai departe tradiţia performanţei în box. Avem antrenor de lot naţional, care a crescut generaţii de sportivi, de ce nu am aduce şi un campion olimpic de la Ploieşti?! Au trecut peste 50 de ani şi nu avem un campion olimpic. Am dori să purtăm în continuare flacăra campionilor olimpici şi dacă aceştia pleacă de la Ploieşti, cu atât mai bine”, a declarat Leonard Doroftei.

 „Există şansa de a păstra această sală, dar asta se va vedea în urma discuţiilor dintre domnul primar şi reprezentanţii firmei care deţine sala de box. Vom merge să discutăm şi cu preşedintele Consiliului Judeţean, poate reuşim să salvăm această sală”, a opinat antrenorul Titi Tudor.

„M-am întâlnit cu domnul Titi Tudor şi mi-a spus despre această sală de box. O sală de box are o construcţie specială, cu ringul în mjloc şi tribune pe patru părţi. La finalizarea studiului pentru fonduri europene o să includ şi această sală de box . I-am asigurat de tot sprijinul nostru în măsura în care se poate realiza şi acest tip de investiţii”, a declarat preşedintele Consiliului Judeţean, Mircea Cosma.