Simona Halep poate ajunge până pe poziţia a patra WTA dacă rusoaica Maria Şarapova se califică în finala turneului de la Beijing, iar cehoaica Petra Kvitova câştigă turneul.

Simona Halep (6.246 de puncte) s-a retras de la competiţia din capitala Chinei, la scurt timp după ce s-a calificat în sferturile de finală. Constănţeanca a avut din nou probleme la coapsa stângă şi a decis să se menajeze pentru Turneul Campioanelor, unde participă pentru prima oară în carieră.

Azi, în China, au avut loc cele două semifinale. Petra Kvitova a reuşit să o învingă pe Samantha Stosur, din Australia, scor 6-3, 5-7, 6-2. În celălalt meci al zilei, Maria Şarapova încrucişează racheta cu una din marile ei rivale: Ana Ivanovici (Serbia). Scorul primului set nu are nevoie de comentarii: 6-0! În manşa secundă, Ivanovici a evoluat mult mai bine, echilibrând jocul, însă Şarapova s-a impus, cu mari emoţii, cu scorul de 6-4.

Rezultatul o trimite pe Halep pe locul 3 mondial, Şarapova urmând să aibă cel puţin 6.330 de puncte începând de luni. De cealaltă parte, Petrei Kvitova, campioana de la Wimbledon, nu îi este suficientă victoria de azi pentru a o depăşi pe româncă, ea urmând să strângă 6.476 de puncte dacă se impune în finală.

Simona Halep se afla pe locul 2 în lume din 11 august.