Obiectivul realizării a şase puncte înaintea pauzei competiţionale, din meciurile cu HC Zalău şi CSM Unirea Slobozia, a fost dus la jumătate după primul succes al sezonului, obţinut duminică, în faţa echipei lui Gheorghe Tadici, iar mâine, elevele lui Gheorghe Covaciu speră să-l ducă la îndeplinire. Nu va fi uşor pe terenul unei formaţii care şi-a câştigat toate punctele de până acum în propria sală, dar tehnicianul nostru este optimist şi spune că „trebuie să repetăm jocul bun făcut cu Zalăul şi, atunci, vom avea şanse bune să câştigăm. Oricum, mergem la victorie, pentru că avem mare nevoie de puncte şi, aşa cum am mai spus, întâlnind formaţii de nivelul nostru, suntem obligaţi să câştigăm”.

Antrenorul ploieştean va putea conta, mâine, şi pe extrema stângă Andreea Chiricuţă, absentă cu Zalăul din cauza unei probleme medicale, dar şi pe portarul titular al primelor etape, Elena Şerban, care a scăpat doar cu avertisment după cartonaşul roşu primit în prima repriză a partidei de duminică

Mai multe detalii, pe www.csmploiesti.ro