Repartizaţi în cea de-a 6-a urnă valorică, elevii lui Vladimir Arnautovic vor avea o misiune dificilă în tentativa de a prinde unul dintre primele 4 locuri calificante în Top 32, într-o grupă cu Lietuvos Rytas (Lituania), Banvit Bandirma (Turcia), Krasny Oktybar Volgograd (Rusia), Partizan Belgrad (Serbia) şi Hapoel Ierusalim (Israel).

Tragerea la sorţi de la Barcelona a fost efectuată de Diego Guillen, directorul de competiţie al Euroligii. Oficialul spaniol i-a trimis pe campionii Ligii Naţionale în grupa E, într-o companie selectă, alături de campioanele Lituaniei şi Serbiei, şi de alte 3 formaţii din Turcia, Rusia şi Israel. Dintre acestea, Banvit Bandirma şi Hapoel Ierusalim reprezintă cunoştinţe mai vechi ale ploieştenilor, care au jucat împotriva turcilor în sezonul 2004-2005 al FIBA Europe Cup şi în compania baschetbaliştilor din „Ţara Sfântă” chiar anul trecut, în grupele EuroCup.

„La un asemenea nivel, nu există grupă uşoară, oriunde am fi picat era la fel de greu. Avem şanse de calificare, ne vom lupta în fiecare meci şi pot spune că vom depinde şi de program. Mă bucur că ne vom reîntâlni cu Partizan, de această dată într-un meci oficial. Glumind puţin, hai la treabă şi Doamne ajută”, a declarat antrenorul campioanei, Vladimir Arnautovic.

Sursa:csuasesoft.ro