Confruntările Petrolului cu Steua au trecut demult dincolo de terenul de joc şi acest lucru s-a vazut la meciul de duminică seară. Suporterii petrolişti au transformat, încă dinainte de fluierul de start, stadionul „Ilie Oană“ într-o cazan încins. Ultraşii stelişti au înţeles altfel mesajul şi torţele lor au fost aruncate în spectactorii de la peluza a II-a. Nu au lipsit nici cioturile de scaune, vandalizate tot de ei în luna mai a acestui an, care au zburat peste gardul despărţitor. Suporterii bucureşteni nu s-au potolit nici după ce jandarmii GMP au realizat un cordon de-a lungul ţarcului destinat oaspeţilor. Partida a început cu o întârziere de aproape 7 minute, iar pompierii au avut de lucru, culegând torţe din careul lui Arlauskis cu o găleată de plastic. Oficialii din LPF, înainte să dea sancţiuni, ar trebui să mai urmărească meciuri din Bundesliga sau din campionatul polonez, sârb, suedez sau croat pentru a vedea că spectacolele cu torţe sunt permise înaintea oricăror meciuri din campionat. Probabil, vechile racile de mentalitate ale oficialilor LPF arată că spectatorii ar trebui să-şi susţină echipa doar mâncând seminţe, aşa cum se petrecea în urmă cu 30 de ani.