Partida dintre Petrolul şi Steaua a început cu o întârziere de opt minute din cauza incidentelor din tribune, scrie gsp.ro

Arbitrul Cristian Balaj a întârziat meciul din cauza suporterilor ploieşteni, care aruncau torţe în teren. Incidentele nu s-au oprit aici, iar aceiaşi suporteri au rupt scaune şi au aruncat cu ele în fanii Stelei, dar şi pe teren. Suporterii n-au ezitat nici să incendieze reclamele de pe marginea terenului.

Jandarmii au intervenit în forţă şi au folosit gaze lacrimogene, după ce şi fanii roş-albaştrilor au aruncat cu materiale pirotehnice pe teren.

Atmosfera este foarte incinsă, fanii ploieşteni neuitând incidentele de care au avut parte pe 1 decembrie 2013, atunci când jandarmii bucureşteni i-au împiedicat să ajungă în Ghencea pentru a urmări meciul dintre Steaua şi Petrolul.

Au urmat adevărate lupte de stradă în Ploieşti, jandarmii folosind forţa pentru a-i pune la punct pe suporterii ploieşteni întorşi din drumul spre Bucureşti.

VIDEO: LookTV