Chiar dacă a fost doar un meci amical, diferenţa foarte mare de pe tabela de marcaj a arătat că Asesoft este pregătită pentru un nou sezon de excepţie.

Asesoft a început excelent confruntarea cu sârbii, iar la pauza mare, ploieştenii conduceau cu 48-25. Deşi sârbii au încercat să revină în sfertul al treilea, pe care şi l-a adjudecat cu 18-16, românii s-au impus în final cu 87-59.

Vladimir Arnautovic, antrenorul prahovenilor, a declarat: "Scorul nu prea era important, importantă era prezentarea echipei. Am fost şi foarte motivaţi, pentru că Partizan e nume mare, aşa că sunt foarte mulţumit cu apărarea!".