Biroul federal a fost miercuri scena unor noi scandaluri în boxul românesc. Leonard Doroftei a venit la şedinţă, dar a stat numai 3 minute. El i-a cerut demisia vicepreşedintelui Vasile Câtea, în sens contrar ameninţând că va părăsi şedinţa. Demisia nu a venit, astfel că Doroftei a părăsit instantaneu sala de şedinţă. După plecarea preşedintelui, membrii Biroului Federal au decis în unanimitate, în prezenţa reprezentanţilor MTS, retragerea tuturor atribuţilor avute de Doroftei. "Le-am spus la începutul şedinţei că nu pot să mai lucrez cu un om care m-a jignit. Am cerut Biroului Federal să rezolve această problemă. Sunt şi eu om, mai fac greşeli, nu am venit cu pretenţii de preşedinte, dar nici nu pot să-i las pe alţii să mă jignească. Mi-au luat atribuţiile? E treaba lor, nu ştiu dacă e legal ce au făcut, dar asta au urmărit. Au scăpat de Obreja, acum vor să scape şi de Doroftei. Dacă asta vor, dragoste cu sila nu se face, mergem fiecare pe drumul lui. Preşedintele spune pas, la revedere", a reacţionat Doroftei

sursa: prosport