Suporterii Petrolului nu au nevoie de foarte mult timp pentru a se organiza atunci când este vorba să ia atitudine faţă de unul dintre jucători. De acest lucru s-a convins, deja, Hamza, după ce a văzut pe reţelele de socializare modul în care au reacţionat fanii. El va putea vedea diseară, de la ora 20.30, în faţa Palatului Administrativ din Ploieşti ce înseamnă cu advevărat să fii susţinut la Ploieşti, suporterii petrolişti anunţând o acţiune de susţinere a tunisianului. Protestul îndreptat către Radu Mazăre, primarul Constanţei, a fost confirmat de către liderii galeriei petroliste, astfel încât seara de marti 13 s-ar putea să îi aducă o doză de ghinion în plus lui Mazăre, dinspre Ploieşti.