Patronul Petrolului Ploieşti a confirmat pentru Jurnalul Prahovean faptul că Hoban este exclus din lot, cel puţin până marţi. Dan Capră spune că decizia a fost luată ca urmare a faptului că nu sunt tolerate la echipă acţiunile violente.

”Este adevărat, după meci, Mario a mers în vestiar şi le-a reproşat lipsa de atitudine, lipsa de implicare. Mutu, Teixeira, Albin şi ceilalţi erau cu capetele plecate, supăraţi, iar Hoban a sărit la bătaie la Mario. Nu se pot tolera astfel de lucruri. Până marţi, când revin în ţară, Hoban este exclus din lot!”

Din spusele patronului Capră, Hoban nu este la prima abatere de acest gen: ”Să ştiţi că el a avut o ieşire deplasată şi faţă de Lucescu, anul trecut, la meciul de la Timişoara. Am trecut cu vederea, să menţinem o unitate de grup. Dar nu se poate să-i tolerăm la nesfârşit lui Hoban astfel de manifestări!”, a mai declarat Capră.

Hoban a fost în sezonul trecut unul dintre jucătorii de bază ai Petrolului, dar ceva s-a întâmplat cu el, pentru că, respectând adevărul, de când a început acest sezon nu prea mai joacă nimic. Cert este faptul că Hoban nu va face parte din lot la meciul cu CFR Cluj, de mâine seară.