Federaţia Română de Handbal a stabilit programul celor două serii ale Diviziei A, CSM Ploieşti, care face parte din Seria A, urmând să debuteze pe teren propriu, în compania unei echipe cu nume ciudat: CS De La Alpinism La Turism Vicov Bucovina. Evident, din Suceava. Prima etapă este programată sâmbătă, 13 septembrie, turul urmând să se încheie tot într-o zi de 13, dar în luna decembrie. Campionatul se va relua pe 14 februarie 2015, cu prima etapă a returului.

Din Divizia A promovează direct în Liga Naţională doar prima clasată în fiecare dintre cele două serii, iar ocupantele poziţiilor 2 şi 3 din fiecare serie vor participa la un turneu de promovare alături de formaţiile de pe locurile 11 şi 12 din Liga Naţională.