Antrenorul Petrolului a părut relaxat înaintea meciului foarte important de mîine, cu Dinamo Zagreb, din prima manşă a playoff-ului pentru Europa League. Fără să aibă probleme de lot, Lucescu a vorbit despre nevoie de concentrare maximă pe care trebuie să o afişeze petroliştii pe toată durata meciului, dar şi despre plăcerea de a juca astfel de meciuri.

”Va fi un meci cu adevărat interesant. Este mai uşor să pregăteşti astfel de meciuri, în compania unui adversar care joacă fotbal, decât împotriva unei formaţii care se baricadează în faţa porţii. Dinamo Zagreb va juca fotbal, are o forţă ofensivă deosebită şi trebuie să fim concentraţi pe tot parcursul meciului. Nu le putem oferi spaţii, pentru că atunci devin agresivi şi profită. Avem calitate şi argumente pentru a face un prim pas important pentru calificare. Oricum, aceasta se va decide la Zagreb, nu la Ploieşti”, a declarat Lucescu.

Prezent la întâlnirea cu presa, Sony Mustivar a declarat că atmosfera din lot este foarte bună, în ciuda semieşecului cu Rapid şi că toţi băieţii sunt concentraţi pentru a obţine mâine victoria: ”1-0 e un scor bun!”, a spus Sony Mustivar.