Petrolul – Rapid este un meci care înseamnă mult în istoria fotbalului românesc. Un meci între două echipe care, de-a lungul timpului, au fost vârfuri de lance în lupta împotriva unui sistem ticăloşit. Un meci în care repulsia împotriva granzilor creaţi cu japca în fotbalul nostru a ieşit mereu la iveală.

Acum s-au mai schimbat vremurile, dar niciun burete din lume nu va şterge istoria celor două formaţii.

Petrolul de astăzi arată foarte bine, este o echipă aflată pe val, serioasă, care nu a făcut cadouri, ca altădată. Lucescu a avertizat că un meci contra Rapidului, aflată într-o curbă descendentă a istoriei sale, poate fi periculos doar dacă ploieştenii vor fi prea siguri de succes. Când a mai tras astfel de semnale, înainte de meciurile cu Botoşani şi Iaşi, Lucescu a avut din partea jucătorilor reacţii de profesionişti adevăraţi, care şi-au mazilit adversarii.

Cel mai important va fi ca Petrolul să ia punctele, pentru a patra victoorie consecutivă. Dar, cu siguranţă, este loc pentru spectacol, oricât de mult ar vrea Rapidul să nu fie aşa.

Fără să fi avut meci la mijlocul săptămânii, pentru prima dată de la startul sezonului, petroliştii sunt gata să reintre în ritmul care a făcut din Petrolul cea mai frumoasă echipă a startului de sezon, nu doar în campionat.

În afara lui Alcenat, suspendat după catonaşul roşu primit la Iaşi, Lucescu poate miza pe toţi jucătorii. Şi, foarte probabil, va apela la o formulă de echipă din care nu vor lipsi Mutu, Albin, De Lucas, Tamuz sau Teixeira.

Suficient pentru victorie şi pentru spectacol. Dacă va învinge la o diferenţă de 4 goluri, Petrolul va redeveni lider, în ciuda simulacrului de meci pe care Steaua şi Pandurii l-au jucat aseară.

Petrolul – Rapid se joacă de la ora 21, pe Ilie Oană.