Într-o intervenţie la postul de televiziune Dolcesport, la finalul meciului disputat de Petrolul la Plsen, patronul Petrolului, Dan Capră, a declarat că la acest moment obiectivul principal al Petrolului îl reprezintă calificarea în grupele Europa League.

Am trăit periculos dar Răzvan a avut dreptate, experienţa şi-a spus cuvântul. Dar fără noroc nu se poate. Ne dorim şi titlul şi calificarea mai departe în Europa, tot ce am făcut până acum e pentru asta, toate investiţiile. Nu ştiu dacă suntem mai buni decât Steaua, nu e treaba mea să comentez, dar cred că avem o echipă mai bună decât sezonul trecut. Obiectivul primordial e calificarea în grupele Europa League, nu titlul", a declarat Dan Capră la Dolcesport.