Oraşul este considerat cel mai important centru economic din Albania de sud. Dacă nu ajungi aici, ai putea crede că este un titlu de glorie. De aici, însă, titulatura asta îţi ridică un pic părul de pe mâini! Dacă aşa arată principalul centru economic al Albaniei de Sud, cum o fi în rest? Este o întrebare legitimă, viaţa în Vlore fiind imposibilă, pentru standardele de acum ale României. Sigur, totul este ieftin, dar acesta ar fi cam singurul avantaj. În rest, durere!

Văzând oraşul şi baza celor de la Flamurtari, nu poţi să nu te întrebi cum ar putea un jucător bun de fotbal să vrea să joace vreodată aici. Indiferent de bani!

Vlore este un oraş mizerabil, unde peştele se vinde direct pe stradă, cu muştele aferente, la nişte standuri amplasate la câţiva metri de tomberoane. De fapt, tomberoanele astea amplasate în mijlocul trotuarelor, sau chiar pe carosabil, în intersecţii, sunt la tot pasul. E o modă la ei, una care ar face să crească, în mod normal, numărul de lămâi vândute. Pentru un străin, evident, pentru că albanezii de aici sunt atât de familiarizaţi cu asta, încât se uită ciudat la tine dacă te miri!

În afara acestui aspect, trebuie menţionat modul în care se circulă. O combinaţie între stilul egiptean şi cel indian cred că ar fi descrierea perfectă. Regulile sunt pentru alţii! După căderea comunismului, în 1991, albanezii au început să construiască în neştire, fără noimă şi fără niciun fel de autorizaţie. A reieşit un cadru pestriţ de construcţii, multe neterminate, care au apărut inclusiv la distanţe mai mici de 100 de metri de mare.

De Marea Adriatică. La Vlore, Marea Adriatică este singura linguriţă de dulceaţă într-un borcan de amărăciune.  Sigur există şi locaţii de lux, există şi maşini de lux şi oameni cu bani, aşa cum este şi patronul lui Flamurtari. Dar acestea sunt extremele situaţiei în care se regăsesc cei mai mulţi dintre locuitori.

Intersant este faptul că, în Vlore poţi cumpăra cu euro de la orice magazin sau terasă, chiar dacă Albania nu este membră UE. Din acest punct de vedere, comercianţii noştri ar avea de învăţat. Vânzătorii îţi oferă un curs euro cu puţin sub valoarea lui reală, astfel încât nu mai e nevoie să schimbi banii. Plăteşti cu euro şi primeşti rest în Lek, moneda lor naţională.

Cât despre fotbal, în afara unor articole fără consistenţă pe care le-am văzut în ziarele de sport de aici, nu e cine ştie ce nebunie cu pasiunea pentru Flamurtari.

 E drept, aseară, oficialii Petrolului au fost invitaţi la un dineu de către şefii lui Flamurtari, la această acţiune participând şi primarul din Vlore, albanezii încercând să arate că sunt gazde primitoare. În rest, prea puţină tevatură.

Doar ospătarul de la terasa de pe plajă a dat semne că ar şti despre meci, el aducându-ne, odată cu nota, un bileţel pe care a scris: Flamurtari 2-0! Motiv pentru care ne-am gândit serios dacă  mai plătim consumaţia sau nu!

Am plătit-o, totuşi, pentru că adevăratul scor se va vedeea pe teren. Acum, ca şi echipa, suntem gata de meci! Meci la care vor fi prezenţi şi 100 de suporteri petrolişti, care au făcut deplasarea cu maşinile personale, în ciuda căldurii şi a drumurilor proaste de aici!