Este uşor să îl judeci pe Patrick Nkoyi după ceea ce a făcut la Cluj şi e greu de înţeles de ce a făcut acel henţ stupid, care a dus la eliminarea lui. Asta nu înseamnă, însă, că jucătorul trebuie pus la zid. Au făcut alţii, mult mai titraţi ca el, gesturi la fel de stupide.

Să fie clar, ceea ce a făcut Patrick este o prostie, care trebuie eliminată, pe viitor, din prestaţiile lui. Important este, însă, pentru el, să se axeze pe ceea ce are de făcut de acum înainte. Şi important pentru fanii Petrolului este să vadă perspectiva acestui fotbalist.

Să fim bine înţeleşi, Nkoyi nu este Camara, ca să spun aşa. Abel Camara a venit la Petrolul după o perioadă în care fusese accidentat şi nu prea mai ştia cum este să trăieşti satisfacţia unui gol marcat.

În schimb, Nkoyi a venit după o perioadă bună a lui, el marcând 11 goluri în sezonul trecut pentru Fortuna Sittard. Nu asta contează cel mai mult, dar este o diferenţă care nu trebuie trecută cu vederea.

Nkoyi nu a avut cel mai bun debut la Petrolul, dar şi în puţinul timp pe care l-a avut la dispoziţie până acum, a arătat nişte elemente în jocul lui, care pot reprezenta puncte de plecare. Până la eliminarea de la Cluj, el a fost unul dintre fotbaliştii activi ai Petrolului, a vrut tot timpul să fie în joc, nu s-a pitit de fază, aşa cum se spune.

A ratat o situaţie bună, fiind trădat de execuţie, după ce se demarcase foarte bine, a intrat în combinaţii, arătând că ştie să şi coboare pentru a profita apoi de spaţiul creat şi a fost prezent în gura porţii atunci când a fost cazul, inclusiv la faza eliminării. Adică a făcut ceea ce treuia să facă un jucător pe postul lui.

Nkoyi a fost apărat după meci de Lucescu, normal, iar dacă nu va acuza mai mult decât e cazul prostia pe care a făcut-o la Cluj, cred că va fi deveni un atacant interesant în fotbalul românesc.