”Eu cred că Petrolul este principala favorită la titlu. Mutu încă mai are multe de arătat, Răzvan Lucescu e un antrenor capabil, echipa e sudată”, asta a declarat Stoican pentru gsp.ro, antrenorul lui Dinamo fiind încă un om de fotbal care creditează Petrolul cu prima şansă.

Nu trebuie exagerate efectele unor astfel de declaraţii, precum cea a lui Pancu sau aceasta a lui Stoican, dar este bine de ştiut cu ce imagine pleacă Petrolul în ochii altor competitoare.

Dacă până acum toată lumea vedea în Petrolul o echipă bună, capabilă să lupte pentru primele locuri, din acest sezon Petrolul a căpătat un alt statut. Unul care pune o presiune suplimentară, unul care onorează, dar şi obligă.

Toate aceste declaraţii nu vin de dragul de a fi făcute, ci din conştientizarea forţei pe care Petrolul o are. Un antrenor care vrea performanţă, jucători bun şi suporteri devotaţi. Este o combinaţie care, în mod normal, este letală pentru adversari. Este clar, însă, că din această perspectivă, Petrolul va fi tratată altfel de către adversari, fiecare echipă care va juca împotriva Petrolului urmând să îşi ia măsuri suplimentare de precauţie.

Dintr-o echipă care tânjea după meciurile primei divizii, Petrolul a devenit acum o formaţie care participă al doilea an consecutive în cupele europene şi este cotată ca favorită la titlu. Doar această idee ar fi suficientă pentru ploieştenii mândri de Petrolul. Pentru ei, echipa are obligaţia de a face un sezon de excepţie. Argumente sunt, urmează sa le vedem exprimate!