NATO a dat publicităţii, sâmbătă, mai multe imagini în care apar tancuri ruseşte care ar fi pătruns pe teritoriul Ucrainei, înformează organizaţia într-un comunicat de presă, potrivit Adevărul.

Imaginile din satelit susţin acuzaţiile Kievului şi ale Occidentului potrivit cărora tancuri ruseşti au pătruns pe teritoriul Ucrainei. Potrivit comunicatului NATO, tancurile ruseşti şi-au făcut apariţia în apropierea graniţei cu Ucraina la finele lunii mai, iar săptămâna aceasta au fost depistate pe teritoriul estic al Ucrainei, sub controlul forţelor separatiste. Chiar dacă NATO a furnizat imagini din satelit, apartenenţa tancurilor şi momentul mobilizării lor rămân subiecte aprinse de discuţie. Ministrul de Interne de la Kiev, Arsenîi Avakov, a declarat, joi, că tancurile au fost trimise de Rusia, însă rebelii proruşi susţin că acestea au fost preluate din arsenalul ucrainean. Departamentul de Stat al SUA a transmis, vineri, că informaţiile pe care le-a obţinut indică faptul că separatiştii din estul Ucrainei au primit armament şi echipamente militare de la ruşi, în rândul acestora fiind incluse şi tancurile, şi rachetele anti-aeriene. Imaginile date publicităţii sâmbătă de NATO „ridică numeroase semne de întrebare cu privire la rolul pe care îl joacă Rusia în destabilizarea Ucrainei de est şi la implicarea sa în introducerea de echipament militar pe teritoriul Ucrainei“, a declarat un oficial NATO citat de Reuters. O fotografie publicată de NATO, realizată pe 30 mai, arată o unitate rusă mobilizată în sudul oraşului Rostov-pe-Don (sud-vestul Rusiei) ca parte a unui exerciţiu militar de întărire a forţelor în apropierea graniţei cu Ucraina. La acea dată, nu apare niciun tanc în regiune. O altă imagine - din 6 iunie - arată că unitatea rusă a părăsit proximităţile Rostov-pe-Don ca parte a retragerii trupelor din apropierea graniţei. Însă, în timp ce mai multe vehicule militare părăsesc regiunea, imaginea arată că opt tancuri se îndreaptă, în acelaşi timp, către graniţa cu Ucraina. Într-o altă fotografie - din 10 iunie - zece tancuri pot fi observate în zonă, trei dintre ele fiind transportate cu camioane speciale, fapt care indică mobilizarea rapidă, a atras atenţia oficialul NATO citat de Reuters. La doar o zi după, Ucraina a acuzat Rusia că a permis separatiştilor să preia trei tancuri ruseşti de la graniţă. Ulterior, corespondenţii Reuters au confirmat prezenţa a două dintre ele în oraşul Snizhne din estul Ucrainei.