Preşedintele Traian Băsescu a declarat, în cadrul unei emisiuni Protv, că preşedintele interimar al PNL, Klaus Iohannis, ar putea câştiga alegerile prezidenţiale din noiembrie chiar şi din postura de candidat independent, adăugând că el personal l-ar vota.

Întrebat dacă este posibil ca scaunul de la Cotroceni să fie ocupat de un "outsider", precum Klaus Iohannis, şeful statului a replicat că, în opinia lui, primarul Sibiului ar putea câştiga chiar şi din postura de independent.

"Iohannis poate fi. (...) Dacă ar candida şi independent, între Ponta, Antonescu şi Iohannis, eu l-aş vota pe Iohannis fără să mă întreb", a subliniat preşedintele, adăugând că este convins că la fel ar gândi foarte mulţi români.

Traian Băsescu a explicat că nu este vorba de o încredere a sa în Iohannis, ci mai degrabă despre o apreciere privind modul în care "se proiectează oamenii ca imagine".

"A fost un moment în care nu am vrut să-i dau Guvernul lui Iohannis, momentul în care s-a dus şi-l unsese Voiculescu de la Grivco. Sper că între timp a înţeles ce înseamnă să fii în tandem sau să fii creaţia politică a lui Voiculescu, pentru că acum văd că s-a reorientat. Atunci mi s-a părut un gest abominabil pe care l-a făcut Iohannis să se ducă la Grivco să-l ungă prim-ministru Voiculescu", a amintit Traian Băsescu.

Întrebat dacă l-a "reevaluat" pe Iohannis, preşedintele a afirmat că acesta s-a reevaluat singur. "Nu, s-a reevaluat el. Şi-a reevaluat modul de a evolua în politică. Eu cred că Iohannis astăzi poate câştiga alegerile pentru Preşedinţia României şi candidând ca independent", a concluzionat şeful statului.