Şedinţa de plen de marti a Camerei Deputatilor, în care urma să se dea vot asupra cererii ministrului Justiţiei de încuviinţare a arestării preventive a deputatului Florin Popescu, nu a putut avea loc din lipsa de cvorum, anunţă Agerpres. Chestionat de jurnalişti pe această temă, liderul PSD Victor Ponta a declarat, despre parlamentarii social-democrati, că "Vor fi toţi prezenţi pentru toate activitătile Parlamentului. Dacă era aşa important cred că era de acum 2 ani. Dacă nu s-a facut nimic 2 ani ce mai contează două săptămâni? Puii tot mâncati rămân", a afirmat primul ministru.

Deputatii urmau să acorde marti un vot în cazul lui Florin Popescu, pentru care ministrul Justitiei a trimis o solicitare de încuviinţare a arestării preventive. "Deschid şedinţa şi vă anunţ că nu avem cvorum. 151 de colegi au semnat prezenţa, absenţi fiind 251. Neavând cvorum, declar inchisă şedinta noastră de astazi, nu vom mai avea nici votul final", a spus presedintele de sedintă, Viorel Hrebenciuc, marti dimineată, în Parlament, potrivit Agerpres.