Zeci de specialişti ai Agenţiei Centrale de Informaţii din SUA (CIA) şi ai Biroului Federal de Investigaţii (FBI) oferă consultanţă Administraţiei proeuropene de la Kiev în operaţiunile împotriva grupurilor proruse, afirmă surse citate de Bild am Sonntag.

Conform unor surse din cadrul serviciilor de spionaj germane, agenţi CIA şi FBI ajută Kievul să implementeze un dispozitiv de securitate eficient şi să combată grupurile insurgente proruse care ocupă zone din estul Ucrainei.

Agenţii serviciilor americane nu sunt implicaţi direct în confruntări. „Activitatea lor se limitează doar în Kiev“, precizează Bild, conform AFP

Potrivit surselor citate, agenţii americani oferă şi consultanţă pentru combaterea grupurilor infracţionale, iar o echipă verifică averea fostului preşedinte Viktor Ianukovici, refugiat în Rusia.

Statele Unite au confirmat că directorul CIA, John Brennan, a efectuat în aprilie o vizită la Kiev, o iniţiativă condamnată în termeni duri de Rusia.