Traian Băsescu a vorbit, joi, despre campania electorală şi despre relaţiile baronilor locali cu politicienii din PSD. El a spus că marea problemă a PSD este aceea că nu are un comportament democrat.

”Marele barcagiu Ponta s-a dus la mare ca să mănânce Mazăre, să îi dea portul. E singurul lucru pe care nu îl avea măscăriciul naţional de pe litoral”, a mai afirmat Băsescu. ”Marioneta, când nu te uiţi la ea mai dă din mâini şi dă impresia că e independentă”, a continuat şeful statului.

”Poziţiile ferme ale lui Ponta de a susţine baronetul sunt semnul că România riscă să intre sub controlul acestor structuri nelegitime”, a subliniat Traian Băsescu.

”Supunerea faţă de Voiculescu e catastrofală pentru credibilitatea lui. Spaima şi goana pentru imagine i-a făcut să sacrifice orice. Ponta nu e unicat. La suspendarea din 2007, Voiculescu a fost primadonă, şeful comisiei, iar Tăriceanu şi-a sacrificat preşedintele.

”A urmat a doua suspendare: Ponta, Crin Antonescu, de dragul imagii pe care i-o oferea Intactul, a făcut praf statul de drept”, a arătat preşedintele Băsescu.