Fostul premier Adrian Năstase, aflat în închisoare, scrie pe blog că îl aşteaptă pe Traian Băsescu la Jilava.

"După anunţul lui Victor Ponta că Băsescu va ajunge la închisoare, astăzi, la Jilava, au fost manifestări extraordinare de entuziasm. Unii dintre cei pe care i-am întâlnit s-au arătat dornici să-l primească pe Băsescu în celulele lor. Alţii, mai puţin generoşi, sugerau să fie cazat la Fortul 13 de la Jilava. Unul dintre “pacienţi” a anunţat, discret, că el are, în celulă, un alambic artizanal. Altul a transmis că i-au rezervat un loc la campionatul de table. Administraţia – se pare – a început şi ea să ia măsuri. Astăzi, au fost instalate corpuri de iluminat mai puternice. Staţia de megafoane a trecut de la Magic FM la Kiss FM iar, la prânz, s-au distribuit porţii duble de fasole. Mergând spre grefă, ascultam freamătul şi chemarea penitenciarului: Băsescu, Băsescu!", scrie Adrian Năstase, pe blogul personal

Adrian Năstase a fost condamnat, pe 6 ianuarie, la 4 ani de închisoare cu executare pentru şantaj şi luare de mită.