Protest în cămăşi albe şi pe tocuri. Aşa au defilat sâmbătă, prin centrul Capitalei, membrii Mişcării Populare, în frunte cu Elena Udrea. Aproximativ opt mii de oameni au protestat faţă de acciza la carburanţi şi au cerut demisia premierului Victor Ponta.

După mitingul din Piaţa George Enescu, membrii Partidului Mişcarea Populară au plecat în marş spre sediul Guvernului. Chiar dacă era pe tocuri, Elena Udrea nu s-a sfiit să alerge pentru a-şi ajunge colegii din urmă.

În Piaţa Victoriei, membrii Mişcării Populare au reluat scandările la adresa Guvernului Ponta. Elena Udrea a declarat că va renunţa la pantofii cu toc în momentul în care premierul Victor Ponta va renunţa la acciza suplimentară pe carburanţi.