Evenimentele care se petrec în Crimeea de 10 zile, arată că integritatea frontierelor, suveranitatea naţională, confirmate şi garantate internaţional, sunt doar vorbe în vânt în faţa unui vecin agresiv şi foarte puternic precum Rusia.

În urmă cu 15 ani, Rusia – cea care a sărit cu trupe să apere etnicii ruşi din Ucraina– condamna cu vehemenţă atacarea Iugoslaviei de către statele NATO, pentru protejarea etnicilor albanezi din provincia istorică Kosovo. Atunci, într-adevăr atrocităţile s-au ptrecut, formaţiuni paramilitare sârbeşti organizau execuţii de oameni la margine de pădure. În schimb, în Crimeea, provincie transferată Ucrainei pe vremea URSS, autorităţile ucrainene nu au avut nici cea mai mică intenţie să procedeze la o epurare etnică.

Este adevărat, graniţele Ucrainei au fost desenate artificial de Stalin iar ulterior de Hruşciov. De asemenea, este adevărat că timp de 171 de ani peninsula crimeeană a aparţinut statului rus în mod direct – după ce a anexat-o de la Imperiul Otoman. Este adevărat că peste 60% din populaţia regiunii este rusă, iar 90% din totalul locuitorilor sunt vorbitori de rusă.

Chiar şi aşa, de 23 de ani statul a existat, chiar dacă a continuat să menţină o relaţie ombilicală faţă de Maica Rusie. Acum, „copilul“ adoptat şi îngrăşat teritorial pe seama altor state europene, precum România, Polonia ori Cehoslovacia, s-a răzvrătit faţă de tutela „Tătucului“ de la Kremlin.

Patriotismul la comandă

Odată răsturnat regimul Ianukovici şi terminată şi Olimpiada de la Soci, ca la un semn, s-au pornit mişcări de stradă pro-ruse în estul Ucrainei, la Doneţk, la Harkov, la Sevastopol, la Simferopol.

Cele mai ample mişcări s-au petrecut în Crimeea, unde îşi are Rusia cea mai importantă bază navală la Marea Neagră.

Pe 27 februarie, coloane de transportoare şi maşini de teren militare fără însemne, au adus în Crimeea soldaţi despre care toată lumea ştia că sunt ruşi, însă numai Kremlinul refuză să recunoască. Militarii ruşi ocupă repejor toate intersecţiile, clădirile publice, punctele vitale, baze militare etc. Pentru a nu da impresia că este o ocupaţie, sunt organizate şi grupări de civili ruşi înarmaţi, care au diverse sarcini de diversiune.

Pentru că autorităţile ucrainene nu au avut nicio reacţie, nu au ripostat, s-a încercat provocarea acestora. Nu s-a reuşit. Militarii ucraineni sunt sechestraţi în propriile unităţi, ori pe propriile nave fără energie electrică şi fără alimente. Unele unităţi au fost chiar dezarmate.

Proteste internaţionale doar la conferinţe de presă

După cum se vede SUA nu doreşte să se implice într-o problemă considerată de cancelariile occidentale drept una internă a Rusiei. Marea Britanie, Franţa, Germania nici nu au de gând să treacă la vreun fel de acţiune. Interesele economice dezvoltate în ultimii 10 ani cu o Rusie tot mai prosperă, sunt mult mai importante decât soarta unei ţări care oricum e văzută ca una rusească. În plus gazul rusesc este atât de apreciat încât nimeni nu doreşte să mai supere Rusia. Singurele state care sunt realmente îngrijorate de situaţia renaşterii revizionismului rus sunt Polonia şi ţările baltice. Acestea au avut cel mai mult de suferit şi au o aversiune instinctivă faţă de Moscova. Şi România a avut de suferit, însă aici clasa politică s-a preocupat numai de investirea Guvernului Ponta III.

Mai nou, parlamentul autonom din Crimeea a decis organizarea unui referendum pe 16 martie în care nu există decât o singură opţiune de votat: „Alipirea la Federaţia Rusă“. Democraţie în stil rusesc. După ce eventualii opozanţii, tătari ori ucraineni au fost speriaţi, este evident că se va vota în unanimitate pentru alipire.

Noua putere de la Kiev este gata să se resemneze cu pierderea Crimeei, mai ales că Kremlinul a mai pus în aplicare nişte răzvrătiri suplimentare în estul Ucrainei, în Doneţk şi Harkov ca monedă de schimb.

În viitorul apropiat însă este foarte posibil ca Ucraina să se rupă în două. Moscova nu vrea să accepte ideea de a avea frontieră comună cu NATO, iar fobia aceasta va costa pentru noua putere de la Kiev. Un stat tampon este tot ceea ce doreşte Rusia în acest moment.

Atât SUA cât şi Rusia au demonstrat că regulile internaţionale sunt bune numai pentru proşti şi pentru statele victime, bune de a fi devorate şi exploatate de cei mai puternici. Cine garantează că peste o lună nu va izbucni un „conflict spontan“, în Transnistria? Ori chiar în Delta Dunării unde locuiesc mulţi etnici ruşi?!

Rusia a încălcat în mod flagrant suveranitatea unui stat vecin, indiferent cine este acesta, şi a ocupat o provincie pentru că a vrut. Ce tratate, ce drept internaţional, ce Naţiunile Unite?! „Ce îmi puteţi face?“, a fost întrebarea neoficială a Kremlinului cu mâna pe robinetul de gaze naturale care duce către Europa. Absolut nimic!