Preşedintele Traian Băsescu a declarat că problema legată de programul de guvernare aprobat în Parlament este faptul că în acesta se vorbeşte despre USL, uniune care în acest moment nu mai există şi ar fi mai corect ca premierul să predea mandatul.

Preşedintele Traian Băsescu a declarat, duminică seară, într-o emisiune la B1TV, că se va consulta cu specialişti pentru a vedea condiţiile în care noul Guvern poate fi instalat fără încălcarea Constituţiei, menţionând că USL, care a câştigat peste 50% la alegeri, nu mai există, iar mai corect ar fi ca premierul să predea mandatul.

Preşedintele a spus că premierul Ponta a fost desemnat fără consultarea altor partide în afara celor din USL pentru că uniunea, înscrisă ca formaţiune, câştigase la alegeri peste 50%.

„Ei au refuzat să vină ca partide, au venit toţi trei, Victor Ponta, Constantin, preşedintele PC, şi Crin Antonescu. Celelalte partide n-au mai fost chemate la negocieri pentru că e articol constituţional când un partid câştigă cu 50% e obligatorie desemnarea premierului de la acel partid. Ei au spus "N-am candidat ca partide, ci ca alianţă, Victor Ponta e candidatul acestei formaţiuni politice cu peste 50%"”, a spus Băsescu.

Potrivit preşedintelui, acum partea care a câştigat peste 50% „a căzut”.

„Ei nu mai sunt împreună. Un premier desemnat pe un articol constituţional nu mai are legitimitate când acel articol constituţional nu mai e valabil”, a spus şeful statului.

El a menţionat că se va consulta serios, luni, cu specialişti, dacă Guvernul poate fi învestit cu actualul premier, pentru că nu vrea să creeze un precedent de încălcare a Constituţiei. Traian Băsescu a spus că în această situaţie mai corect ar fi ca premierul să-şi depună mandatul.