Victor Ponta, preşedintele PSD, a anunţat că a aprobat solicitarea lui Mircea Cosma, de a se suspenda din funcţia de preşedinte al organizaţiei Prahova a social democraţilor.

Conducerea filialei a fost preluată, după cum a anunţat Ponta, de senatorul Daniel Savu, preşedintele executiv al filialei.

Savu va conduce PSD Prahova, cel mai probabil, până când Mircea Cosma îşi va rezolva problemele de sănătate şi pe cele cu Justiţia. Şi chiar dacă s-a autosuspendat de la şefia filialei Prahova, Cosma rămâne, în continuare, vicepreşedinte la nivel naţional al PSD, având în atribuţiile sale conducerea departamentului economic al partidului, precum şi a celui care se ocupă de relaţiile cu Republica Moldova.

Şi Constantin Nicolescu s-a retras de la şefia PSD Argeş, locul său fiind luat de Tudor Pendiuc, primarul municipiului Piteşti.