"Nu pot să-l interpretez decât optimist, în sensul că a revenit la spiritul iniţial al înţelegerii noastre, spirit care înseamnă în esenţă că USL înseamnă un acord de fond între PSD şi PNL. Şi, dacă acesta este sensul declaraţiei premierului, nu pot decât să o salut", a spus Antonescu.

"Eu consider că nu există nicun motiv temeinic, serios pentru ca alianţa să nu continue şi, în al doilea rând, că în ceea ce mă priveşte şi în ceea ce priveşte PNL suntem cât se poate de dispuşi la acest lucru", a mai spus Antonescu, solicitat să precizeze cum evaluează actuala situaţie din USL.

"Nu a existat şi nu va exista. Păstrăm toate raporturile de reprezentare în acest Guvern aşa cum au funcţionat ele de la început şi până acum şi mergem mai departe. Înţeleg din declaraţia domnului Ponta că renunţă la o asemenea condiţie, aşa o citesc eu, optimist, şi atunci evident că nu avem niciun fel de motiv să nu mergem mai departe de luni, cu o nouă formulă guvernamentală, în sensul a câţiva oameni noi, dar pe aceleaşi temeiuri pe care am construit şi pe care au funcţionat alianţa şi guvernul", a mai spus Antonescu.

"Cred că luni dimineaţă cel mai târziu ar trebui ca ea să aibă loc, ca să putem luni deja să solicităm convocarea Camerelor în şedinţă comună. Pe de altă parte, nici n-ar mai fi nevoie de vreo discuţie, până la urmă n-ar fi nevoie decât ca lucrurile pe care ne-am înţeles, care sunt în comun agreate, cu excepţia acestei invenţii cu vicepremier Daniel Constantin, să vină în Parlament şi atunci e foarte simplu, nici nu mai e nevoie de o discuţie. Dar probabil că o astfel de discuţie se va face", a menţionat Antonescu.