Copiii preşcolari din grădiniţele de stat şi confesionale cu program normal de 4 ore, precum şi elevii din învăţământul primar de stat şi privat vor primi lunar 350 de grame de miere polifloră, potrivit unei propuneri legislative ce a fost semnată de trei sferturi dintre parlamentarii PSD.

Potrivit proiectului de lege, mierea polifloră va fi ambalată în borcane de 250 ml, cu capac de culoare verde, şi va proveni exclusiv din stupinele autorizate.

Parlamentarii semnatari au propus ca resursele financiare necesare să se asigure de la bugetul de stat, prin bugetul ministerului Agriculturii, iar pentru anul 2017 să se stabilească un plafon de 16.800.000 lei, sumele alocate rămase necheltuite urmând a se reporta pentru anul următor.

Propunerea legislativă modifică şi completează Legea nr. 509/2006 privind acordarea de miere de albine ca supliment nutritiv pentru preşcolari şi elevii din clasele I-IV din învăţământul de stat şi confesional.

În expunerea de motive, semnatarii proiectului de lege precizează că prin Legea nr. 509/2006 se acorda gratuit miere de albine, în limita a 60 de grame/copil/ săptămână, dar că aplicarea acestei legi a fost suspendată în 2015 prin OUG succesive, motivul fiind lipsa finanţării.

Iniţiatori proiectului de lege sunt Doina Silistru (senator PSD), Alexandru Stănescu (deputat PSD) şi Ioan Dîrzu (deputat PSD).

Propunerea legislativă a fost semnată, în calitate de co-iniţiatori, de 152 de deputaţi şi senatori PSD, la care se adaugă deputaţii Cezar Preda (PNL) şi Calotă Florică Ică (ALDE) şi senatorii Tánczos Barna (UDMR), Hadârcă Ion şi Iriza Scarlat (ALDE) şi Baciu Gheorghe (PMP).

Proiectul de lege a fost depus joi în circuitul legislativ, Camera Deputaţilor fiind for decizional.