Supăraţi că mass-media nu le reflectă activitatea aşa cum şi-ar dori ei, deputaţii vor să îşi facă singuri reclamă. Vor înregistra interviuri video, cu funcţionari pe post de reporteri, în care îşi vor prezenta realizările. Apoi le vor posta pe paginile de Facebook ale instituţiei. În plus, vor demara şi programul "o zi cu deputatul tău", în care vor fi filmaţi la şedinţe de plen sau în comisii.
Deputaţii vor avea la dispoziţie un loc special amenajat pentru realizarea acestor interviuri video. Vor avea, bineînţeles, un fotoliu confortabil, se vor aşeza pe el şi în faţa lor va fi instalată o cameră de luat vederi. Vor privi direct în acestă cameră şi îşi vor prezenta realizările pe care spun domniile lor, le au la Parlament.
Ioan Bran, secretar al Camerei Deputaţilor: „Aceste filmuleţe vor fi postate pe canalele oficiale ale Camerei Deputaţilor, atât pe Youtube cât şi pe Facebook, iar dacă deputatul ori grupul parlamentar va dori să le preia să le promoveze mai departe, este opţiunea dumnealor."
Înainte de a fi postate vor fi verificate de colegii din grupurile parlamentare ca nu cumva deputatul intervievat să fi făcut vreo greşeală sau să îi fi scăpat ceva ce nu trebuia spus.
Oana Vlăducă, deputat: „Cel mai important pentru noi este ca fiecare să ne promovăm şi nu numai aici la nivel naţional dar şi la nivel de teritoriu şi la nivel de judeţ."
Sunt aleşi care au învăţat deja să se filmeze singuri în timpul şedinţelor.
Se ştie deja că Parlamentul nu are o imagine prea bună. Aşa că, aleşii au mai găsit o metodă pde promovare: proiectul "O zi cu deputatul tău." Practic, un ales va fi însoţit în permanenţă de un funcţionar care îl va filma în timpul şedinţelor de plen, comisie sau la grupul parlamentar.
Silviu Macovei, deputat PSD: „Mi se pare o idee excepţională pentru că suntem obligaţi până la urmă să ne prezentăm şi noi activitatea celor care ne-au trimis în Parlament."
De promovarea parlamentarilor se va ocupa Departamentul de Social Media al Camerei Deputaţilor. Aici sunt angajaţi nu mai puţin de 15 oameni, până acum criticaţi des că nu au nicio activitate.
SURSA: Digi24.ro
Deputaţii se vor înregistra şi îşi vor face reclamă pe Facebook
29 septembrie 2017
(31 vizualizări)
Din aceeaşi categorie:
George Botez: ”Nu sunt bani pentru subvenţia la căldură! Hotărârea este ilegală!”
(30 iulie 2021)
151 vizualizări
Traian Băsescu, implicat în 68 de dosare în ultimii 10 ani. Şapte sunt în curs de instrumentare
(21 ianuarie 2015)
263 vizualizări
Ludovic Orban: Cine a decis, până la urmă, premierul, ca să zic aşa, din PNL au fost, la negocieri, partenerii de la USR care l-au preferat pe Florin Cîţu. Acuma, dacă îi mai întrebăm, s-ar putea să-şi mai fi schimbat părerea unii dintre colegii de la USR
(10 august 2021)
18 vizualizări
IGPR, primele precizări după 'Operaţiunea Mazăre' !
(20 mai 2019)
157 vizualizări
Ţara din UE care scade la 16 ani vârsta alegătorilor
(7 martie 2018)
461 vizualizări
Lovitură pentru PNL. CCR a admis sesizarea PSD legată de desemnarea lui Orban în funcţia de premier
(24 februarie 2020)
178 vizualizări
Dacian Cioloş: Lista noului guvern este gata şi va fi prezentată probabil duminică după-amiază
(15 noiembrie 2015)
144 vizualizări
Elenei Udrea îi place Ploieştiul
(11 aprilie 2014)
243 vizualizări
Vasile Blaga s-a întors la DNA Ploieşti
(17 octombrie 2016)
94 vizualizări
Fostul deputat PDL Cristian Burlacu a trecut la PMP
(4 februarie 2014 - Alex POLICALĂ)
520 vizualizări
Traian Băsescu a dat declaraţii la Parchetul instanţei supreme în dosarul de spălare de bani
(6 mai 2016)
273 vizualizări
Rareş Enescu, secretarul general al PSD Prahova, s-a autosuspendat din funcţia deţinută în partid
(28 iulie 2015)
645 vizualizări
Tăriceanu: Finanţarea totală din fonduri publice a partidelor va trebui însoţită de control strict
(28 februarie 2015)
505 vizualizări
Elena Udrea, din nou, la DNA
(21 octombrie 2016)
162 vizualizări
Liberalul Adrian Semcu, în arest la domiciliu
(12 iunie 2015)
249 vizualizări
Antonescu: Băsescu nu are susţinere pentru a deveni premier, iar eu nu negociez cu el aşa ceva
(3 aprilie 2014)
173 vizualizări
Victoria Nuland vine la Bucureşti
(13 ianuarie 2015)
46 vizualizări
Top 5 alimente care te slăbesc fără înfometare
Industria alimentelară de slăbit este plină de mituri. Oamenii sunt deseori sfătuiți
Industria alimentelară de slăbit este plină de mituri. Oamenii sunt deseori sfătuiți
Strategii pentru a câștiga în cazinourile online
Înainte de a te aventura în lumea cazinourilor online, este crucial să ai o
Înainte de a te aventura în lumea cazinourilor online, este crucial să ai o
Ia zi, Bulă, obişnuieşti să fumezi?
Bulă: – Mmm… Aşa şi aşa…
– Dar cât înseamnă „aşa şi aşa”?
– Mmm… Păi cam 4 pachete pe zi.
– Dulciuri mănânci? – Mmm… Aşa şi aşa…
Cam 5 ciocolate pe zi.
– Sărat mănânci?
– Mmm… Aşa şi aşa… Cam o solniţă pe zi pun în mâncare.
– Grăsimi mănânci? – Mmm… Aşa şi aşa…
Cam un kil- două de slană pe zi…
– Prăjit mănânci?
– Mmm… Aşa şi aşa… Pe zi… Cam câte o omletă de 4 ouă şi cartofi prăjiţi, asezonaţi cu cârnaţi
.– Aha… Dar de băut, bei? – A, da! De băut, beau!
A luat foc internetul, au navalit deontologii, au explodat opiniile. Cazul Gheboasa, la mare concurenta cu fata ucisa in Mangalia care avea initial 12 ani si fusese violata, iar apoi 18 si ucisa de colega de camera In fapt, un produs al gradului de cultura aferent unor concetateni, domnul cu pricina a fost lasat sa evolueze intr-o siluire a...
Conflictele dintre Roberta Anastase şi Andrei Volosevici sunt vechi. Certurile dintre ei durează mult şi foarte greu vreun cunoscut reuşeşte să îi facă să comunice din nou. Rezultatul alegerilor interne de la PNL Ploieşti este încă o dovadă a faptului că liberalii au dorit să îi dea o lecţie lui Volosevici, arâtându-i voalat că nu este pe...
Prin 1951 Brâncusi a dorit să lase mostenire României 200 de lucrări si atelierul său parizian. Statul român a respins oferta. A fost o sedinţă si s-a decis că Brâncusi nu poate fi considerat un creator în sculptură pentru că "speculează prin mijloace bizare gusturile morbide ale societăţii burgheze". Cei care au hotărât asta au fost...
„Omul cel mai fericit e cel care-i face fericiţi pe cât mai mulţi oameni.” — Denis Diderot
Curs valutar
2 aprilie 2024
EURO = 4.9705 RON
USD = 4.6276 RON
GBP = 5.8148 RON
Top articole
-
Lista de alimente în caz de război. Ce provizii trebuie să ai în cămară
Publicat la data de 11 aprilie 2024
-
Ce este acidul uric şi care sunt cauzele creşterii nivelului acestuia?
Publicat la data de 9 aprilie 2024
-
Tendinţe tehnice în industria cazinourilor: la ce să vă aşteptaţi în următorul deceniu
Publicat la data de 17 aprilie 2024
-
De ce ar trebui să faci periodic teste de vedere şi să consulţi un specialist în optometrie?
Publicat la data de 18 aprilie 2024