Preşedintele Klaus Iohannis a acceptat propunerea PSD-ALDE pentru funcţia de prim-ministru al României. Iohannis a declarat că actuala criză trebuie terminată foarte repede şi că îl desemnează pe Mihai Tudose ca viitor premier.
„PSD şi ALDE susţin că au în continuare o majoritate în Parlament. Aceste două formaţiuni politice s-au prezentat împreună la consultări şi au înaintat o propunere, în persoana domnului Tudose”, a spus Klaus Iohannis, într-o declaraţie de presă, la Cotroceni.
„Pe de altă parte, criza prin care trecem dăunează grav României, economiei româneşti, imaginii României în lume şi opinia mea este că această criză trebuie terminată foarte repede. Trebuie să avem cât se poate de repede un Guvern care să încerce să rezolve problemele apărute din cauza acestei crize pornite din interiorul PSD”, a spus preşedintele.
„Îl desemnez pe domnul Tudose ca viitor prim-ministru care va avea discuţii în zilele următoare şi se va prezenta cu o echipă guvernamentală. Solicit partidelor parlamentare să se apuce imediat de elaborarea unei agende care permite finalizarea procedurilor parlamentare în cursul acestei săptămâni”, a precizat Klaus Iohannis.
Mihai Tudose a fost desemnat prim-ministrul României
26 iunie 2017
- citeşte totul despre:
- iohannis,
- presedinte,
- premier,
- mihai tudose,
- psd,
- alde
(1347 vizualizări)
Din aceeaşi categorie:
Ponta îi cere ministrului Sănătăţii să accepte ajutorul oferit de spitalele din străinătate în cazul victimelor de la Colectiv
(3 noiembrie 2015)
31 vizualizări
Viorica Dăncilă: Am propus colegilor din ALDE care sprijină Guvernul să mergem pe liste comune la alegerile parlamentare
(19 septembrie 2019)
39 vizualizări
Dragnea le-a trimis SMS şi deputaţilor opoziţiei cu programul Parlamentului de duminică: Stimaţi colegi, vă rog să fiţi prezenţi
(17 iunie 2017)
96 vizualizări
Senatorul Radu Oprea îi arată premierului Ciucă adevărul: „La Ploieşti avem o administraţie PNL catastrofală”
(20 mai 2022)
2166 vizualizări
Şedinţa de guvern pentru aprobarea bugetului, amânată după erori găsite la introducerea unor cifre
(12 decembrie 2014)
313 vizualizări
Candidatul ALDE la Primăria Ploieşti stabilit printr-un sondaj de opinie
(27 noiembrie 2015 - Cristina IANCU)
161 vizualizări
Băsescu: România are o criză de lideri politici formidabilă
(3 aprilie 2017)
390 vizualizări
CExN al PSD se reuneşte joi la Târgovişte. Alianţa cu UNPR şi majorităţile din consilii, printre subiectele discutate
(30 iunie 2016)
53 vizualizări
Duelul nevestelor de preşedinţi
(11 octombrie 2013 - Cristina IANCU)
297 vizualizări
Valeriu Zgonea, ales preşedinte executiv al PSD
(19 octombrie 2015)
37 vizualizări
Klaus Iohannis, noul preşedinte al PNL!
(28 iunie 2014 - Cristina IANCU)
223 vizualizări
Florin Bercea, scandal într-o secţie de votare din Ploieşti
(2 noiembrie 2014)
2174 vizualizări
Un prahovean în cursa pentru şefia Parlamentului European
(15 decembrie 2016)
520 vizualizări
Primarul Andrei Volosevici trece în opoziţie ! Ruptura cu consilierii liberali !
(1 iulie 2021)
9564 vizualizări
Legea prin care copiii vor primi miere la şcoală, semnată de trei sferturi dintre parlamentarii PSD
(23 octombrie 2017)
61 vizualizări
Băsescu a promulgat legea privind reducerea CAS
(19 septembrie 2014)
42 vizualizări
Foto: Multă agitaţie de faţadă pentru conducerea PSD
(3 mai 2014 - Alex POLICALĂ)
403 vizualizări
Top 5 alimente care te slăbesc fără înfometare
Industria alimentelară de slăbit este plină de mituri. Oamenii sunt deseori sfătuiți
Industria alimentelară de slăbit este plină de mituri. Oamenii sunt deseori sfătuiți
Strategii pentru a câștiga în cazinourile online
Înainte de a te aventura în lumea cazinourilor online, este crucial să ai o
Înainte de a te aventura în lumea cazinourilor online, este crucial să ai o
Ia zi, Bulă, obişnuieşti să fumezi?
Bulă: – Mmm… Aşa şi aşa…
– Dar cât înseamnă „aşa şi aşa”?
– Mmm… Păi cam 4 pachete pe zi.
– Dulciuri mănânci? – Mmm… Aşa şi aşa…
Cam 5 ciocolate pe zi.
– Sărat mănânci?
– Mmm… Aşa şi aşa… Cam o solniţă pe zi pun în mâncare.
– Grăsimi mănânci? – Mmm… Aşa şi aşa…
Cam un kil- două de slană pe zi…
– Prăjit mănânci?
– Mmm… Aşa şi aşa… Pe zi… Cam câte o omletă de 4 ouă şi cartofi prăjiţi, asezonaţi cu cârnaţi
.– Aha… Dar de băut, bei? – A, da! De băut, beau!
A luat foc internetul, au navalit deontologii, au explodat opiniile. Cazul Gheboasa, la mare concurenta cu fata ucisa in Mangalia care avea initial 12 ani si fusese violata, iar apoi 18 si ucisa de colega de camera In fapt, un produs al gradului de cultura aferent unor concetateni, domnul cu pricina a fost lasat sa evolueze intr-o siluire a...
Conflictele dintre Roberta Anastase şi Andrei Volosevici sunt vechi. Certurile dintre ei durează mult şi foarte greu vreun cunoscut reuşeşte să îi facă să comunice din nou. Rezultatul alegerilor interne de la PNL Ploieşti este încă o dovadă a faptului că liberalii au dorit să îi dea o lecţie lui Volosevici, arâtându-i voalat că nu este pe...
Prin 1951 Brâncusi a dorit să lase mostenire României 200 de lucrări si atelierul său parizian. Statul român a respins oferta. A fost o sedinţă si s-a decis că Brâncusi nu poate fi considerat un creator în sculptură pentru că "speculează prin mijloace bizare gusturile morbide ale societăţii burgheze". Cei care au hotărât asta au fost...
„Omul cel mai fericit e cel care-i face fericiţi pe cât mai mulţi oameni.” — Denis Diderot
Curs valutar
2 aprilie 2024
EURO = 4.9705 RON
USD = 4.6276 RON
GBP = 5.8148 RON
Top articole
-
Lista de alimente în caz de război. Ce provizii trebuie să ai în cămară
Publicat la data de 11 aprilie 2024
-
Tendinţe tehnice în industria cazinourilor: la ce să vă aşteptaţi în următorul deceniu
Publicat la data de 17 aprilie 2024
-
De ce ar trebui să faci periodic teste de vedere şi să consulţi un specialist în optometrie?
Publicat la data de 18 aprilie 2024