Centristul proeuropean Emmanuel Macron şi candidata Frontului Naţional (FN, extrema dreaptă), Marine Le Pen, s-au clasat duminică pe primele locuri în turul întâi al alegerilor prezidenţiale din Franţa, marcând o respingere a partidelor tradiţionale, notează AFP.
Favorit al acestui duel final, Emmanuel Macron, fost ministru al economiei în vârstă de 39 de ani, o devansează cu 23-24% pe Marine Le Pen, 48 de ani, creditată cu 21,8-22% din voturi, potrivit estimărilor a trei sondaje de opinie.
Candidatul dreptei François Fillon, a cărui campanie a fost afectată de scandalul presupuselor angajări fictive ale unor rude, s-a clasat la mică diferenţă de candidatul stângii radicale, Jean-Luc Mélenchon, (19-20,3 % faţă de 19,5-20 %), care a avut o ascensiune remarcabilă în ultimele zile de campanie.
Mai mulţi susţinători ai lui François Fillon au cerut imediat ca în turul al doilea să nu i se acorde votul candidatei FN, Marine Le Pen.
Candidatul socialist, Benoît Hamon, înfrânt drastic cu 6% din voturi potrivit sondajelor, a admis o "sancţiune istorică" pentru partidul său şi a cerut să se voteze Macron.
Turul al doilea al prezidenţialelor este prevăzut la 7 mai cu preluarea funcţiei în scurt timp pentru un mandat de cinci ani. Alegeri parlamentare sunt apoi programate în iunie.
Cu ocazia turului întâi, desfăşurat pe fondul ameninţării teroriste, participarea s-a ridicat la circa 70%, unul dintre cele mai mari din ultimii 40 de ani, potrivit Ministerului francez de Interne.
Alegeri prezidenţiale în Franţa: Duel Macron-Le Pen în turul al doilea
24 aprilie 2017
(47 vizualizări)
Din aceeaşi categorie:
Viceprimarul Ganea: "Primarul Adrian Dobre şi-a însuşit foarte bine propaganda învăţată la şcolile PDL"
(7 noiembrie 2016)
467 vizualizări
Emoţiile lui Liviu Dragnea
(15 mai 2015)
86 vizualizări
Regele Mihai I şi Regina Ana le doresc românilor un An Nou plin de bucurii, sănătate şi împliniri
(1 ianuarie 2015)
43 vizualizări
Experţii ruşi: Bucureştiul nu poate fi cucerit chiar în două zile de Armata Rusă
(1 octombrie 2014 - Alex POLICALĂ)
279 vizualizări
Guvernul Orban riscă totul în Parlament. Ce înseamnă angajarea răspunderii
(12 decembrie 2019)
26 vizualizări
"Aroganţa" premierului Dacian Cioloş: 23.500 de euro pentru un zbor spre Angela Merkel
(7 ianuarie 2016)
132 vizualizări
Traian Băsescu a fost reclamat pentru rasism
(12 iulie 2014)
47 vizualizări
CE a declanşat două proceduri de infringement în cazul României pentru neimplementarea legislaţiei privind azilul
(24 septembrie 2015)
37 vizualizări
PSD, victorie de etapă în faţa PNL.
(2 iulie 2015)
53 vizualizări
Umorul lui Caragiale, încă prezent la Ploieşti. Liberalul Dobre, parodiat pe reţelele de socializare
(11 mai 2016)
538 vizualizări
Şi PDL are condamnaţii lui
(19 iulie 2013 - Cristina IANCU)
60 vizualizări
ACL îşi anunţă astăzi candidatul la prezidenţiale: Klaus Iohannis sau Cătălin Predoiu?
(11 august 2014)
76 vizualizări
Antonescu: Victor Ponta a ameninţat cu puşcăria
(18 aprilie 2014)
53 vizualizări
BEC decide validarea candidaturilor la europarlamentare
(2 aprilie 2014)
220 vizualizări
Cel mai tânăr politician ministru de externe, campanie în cluburi, cu femei frumoase
(16 decembrie 2013)
263 vizualizări
Traian Băsescu: Putin se uită cu mare jind la gurile Dunării
(23 martie 2014)
48 vizualizări
Dragnea: Am o deschidere maximă faţă de Iohannis. Are potenţialul de a încheia războiul politic
(2 octombrie 2015)
426 vizualizări
Experiența de joc în cazinouri Terestre vs. Online - TU pe care o preferi?
Când vine vorba de pasiunea pentru jocurile de noroc, alegerea între cazinourile
Când vine vorba de pasiunea pentru jocurile de noroc, alegerea între cazinourile
Ia zi, Bulă, obişnuieşti să fumezi?
Bulă: – Mmm… Aşa şi aşa…
– Dar cât înseamnă „aşa şi aşa”?
– Mmm… Păi cam 4 pachete pe zi.
– Dulciuri mănânci? – Mmm… Aşa şi aşa…
Cam 5 ciocolate pe zi.
– Sărat mănânci?
– Mmm… Aşa şi aşa… Cam o solniţă pe zi pun în mâncare.
– Grăsimi mănânci? – Mmm… Aşa şi aşa…
Cam un kil- două de slană pe zi…
– Prăjit mănânci?
– Mmm… Aşa şi aşa… Pe zi… Cam câte o omletă de 4 ouă şi cartofi prăjiţi, asezonaţi cu cârnaţi
.– Aha… Dar de băut, bei? – A, da! De băut, beau!
A luat foc internetul, au navalit deontologii, au explodat opiniile. Cazul Gheboasa, la mare concurenta cu fata ucisa in Mangalia care avea initial 12 ani si fusese violata, iar apoi 18 si ucisa de colega de camera In fapt, un produs al gradului de cultura aferent unor concetateni, domnul cu pricina a fost lasat sa evolueze intr-o siluire a...
Conflictele dintre Roberta Anastase şi Andrei Volosevici sunt vechi. Certurile dintre ei durează mult şi foarte greu vreun cunoscut reuşeşte să îi facă să comunice din nou. Rezultatul alegerilor interne de la PNL Ploieşti este încă o dovadă a faptului că liberalii au dorit să îi dea o lecţie lui Volosevici, arâtându-i voalat că nu este pe...
Prin 1951 Brâncusi a dorit să lase mostenire României 200 de lucrări si atelierul său parizian. Statul român a respins oferta. A fost o sedinţă si s-a decis că Brâncusi nu poate fi considerat un creator în sculptură pentru că "speculează prin mijloace bizare gusturile morbide ale societăţii burgheze". Cei care au hotărât asta au fost...
„Omul cel mai fericit e cel care-i face fericiţi pe cât mai mulţi oameni.” — Denis Diderot
Curs valutar
28 noiembrie 2023
EURO = 4.9725 RON
USD = 4.5419 RON
GBP = 5.7376 RON
Top articole