Comisiile reunite de buget au adoptat, vineri, pe articole, textul proiectului de buget pe 2017, fiind adoptate câteva amendamente pe fond, fără alocări de sume bugetare. Sâmbătă, parlamentarii vor începe discuţiile asupra ordonatorilor de credite, care vor dura până la miezul nopţii, dezbaterile finale fiind aşteptate să se încheie duminică seara.

Cele 68 de articole ale Legii bugetului de stat pe 2017 au fost adoptate, vineri seara, după două ore de discuţii, de către parlamentarii din comisiile reunite de buget.

Au fost adoptate amendamente pe fond, care nu implică alocări bugetare. Alte câteva amendamente au fost discutate, dar ele presupun fonduri suplimentare, şi vor fi votate abia odată cu discuţiile asupra ordonatorilor de credite.

Programul comisiilor prevede ca parlamentarii să se reunească sâmbătă, pentru a începe dezbaterile asupra ordonatorilor de credite, începând cu Administraţia Prezidenţială, de la ora 10.00. Sâmbătă, ultima instituţie va veni agenţia publică de presă, în jurul orei 23.15.

La auzul acestui program, deputatul ALDE Varujan Vosganian a comentat sarcastic că nu este bun acest program. "Dacă votăm după 9 seara, iar ne acuză şi protestează", a spus parlamentarul.

Duminică, programul audierilor vor dura până la ora 20.00.

Votul final asupra proiectului este aşteptat pentru marţi.