Un fost ofiţer al Securităţii, Dan Zamfirescu, devenit europarlamentar pe locul eliberat de Gigi Becali, a ajuns în atenţia presei europene pentru lipsa de opinie şi pregătire în votarea unor proiecte legislative comunitare, se arată într-un articol publicat de România Liberă.

Acesta a intrat în atenţia colegilor şi a presei europene când s-a constatat că votează invariabil „Da“, la orice iniţiativă legislativă, chiar dacă sunt propuse mai multe variante de amendamente care se bat cap în cap.  Tonul a fost de jurnaliştii de la publicaţia germană Der Spiegel. Aceştia îl suspectează că vine la şedinţe fără o minimă documentare asupra proiectelor de pe ordinea de zi şi că unicul interes al acestuia ar fi încasarea diurnei de 150 de euro. Dan Zamfirescu a devenit europarlamentar de pe listele Partidului România Mare şi a votat „Da“ la nu mai puţin de 541 de propuneri legislative. De exemplu, pentru legea privind reglementarea industriei tutunului au fost discutate 63 de amendamente, bifate de Zamfirescu cu „Da“. Reprezentantul României a votat „Pentru“ chiar şi în cazul unor prevederi care se contraziceau evident. Acesta a votat pentru ca imagini şocante să fie aplicate pe pachetele de ţigări pe o suprafaţă de 50%, dar şi pe o suprafaţă de 65%, a doua variantă. El a fost de acord şi ca imaginile să fie plasate la baza pachetului, dar şi ca alegerea să apaţină producătorului. Acesta a fost de acord ca ţigările electronice să fie vândute cu autorizaţie dar şi fără.

 „Dacă Parlamentul votează legi ce vizează şomajul în rândul tinerilor, protejarea ţiparului european sau relaţiile comerciale cu Taiwan, domnul de pe locul 787, ultimul rând din dreapta, este invariabil «Pentru»“, ironizează Der Spiegel activitatea fostului ofiţer de Securitate care ne reprezintă la Strasbourg.

Un coleg german, Martin Ehrenhauser a remarcat că Zamfirescu vine la şedinţe cu mâinile în buzunar, fără nici un document, fără o listă a proiectelor. De asemenea este posibil ca acesta să nu înţeleagă bine nici limba engleză.