Guvernul se reuneşte vineri într-o şedinţă care va avea ca temă stadiul aplicării măsurilor de simplificare a relaţiei dintre cetăţeni şi administraţia publică.
"Vor fi discutate măsurile implementate, măsurile în curs de implementare şi vor fi luate decizii privind următoarele etape necesare pentru ca procesul de simplificare şi debirocratizare să avanseze dinamic şi eficient, la nivelul tuturor instituţiilor administraţiei publice centrale", a informat un comunicat al Executivului.

Guvernul a adoptat pe 28 iunie o ordonanţă de urgenţă şi un Memorandum cu tema "Măsuri de simplificare şi de coordonare a procedurilor administrative din administraţia publică centrală de specialitate".