Premierul Victor Ponta a spus că România nu doar vinde nave, ci le şi construieşte. Declaraţia a fost făcută la botezul a patru nave cumpărate cu bani europeni, care au fost lansate miercuri la apă şi care vor efectua acţiuni de protecţie a mediului

În discursul său de la lansarea celor patru nave, Ponta a făcut o trimitere indirectă la acuzele potrivit cărora preşedintele Traian Băsescu ar fi fost implicat în vinderea navelor comerciale româneşti din anii '90. "Sunt patru nave construite în România de români, deci nu ştim doar să ne vindem navele sau să le ducem la fier vechi. Ştim să le şi construim", a declarat Victor Ponta.

"N-am fost un specialist în nave ca alţi oameni politici", a mai spus Victor Ponta

Primul-ministru Victor Ponta şi viceprim-ministrul Liviu Dragnea au participat la ceremonia de lansare la apă a patru nave multifuncţionale pentru acţiuni de protecţia mediului în porturile din România