Fostul Primar General al Capitalei, Sorin Oprescu, a ajuns luni dimineaţă la Curtea de Apel, unde a stat de vorbă câteva minute cu jurnaliştii.

Oprescu a explicat că, în România, acţionează prezumţia de vinovăţie şi că trebuie să dovedească faptul că este nevinovat.

„La noi este exact invers, trebuie să dovedeşti tu că eşti nevinovat, pentru că la noi acţionează, în acest moment, prezumţia de vinovăţie, nu de nevinovăţie. Şi atunci, în condiţiile unei societăţi cu derapajele ei, îţi adaptezi propria morală la timpurile pe care le trăieşti”, a declarat Sorin Oprescu.

Întrebat de jurnalişti, cum comentează gestul lui Piedone de a candida, Oprescu a explicat că “fiecare om îşi are morala lui, fiecare îşi are educaţia lui şi acţionează în consecinţă.”

În schimb, Oprescu a vorbit despre Gabriela Firea, candidatul PSD pentru Primăria Capitalei:

“E o doamnă care s-a pregătit foarte bine, din câte ştiu eu. Cred că are şi voinţa şi putinţa să construiască în Bucureşti. Pentru asta, este una din persoanele pe care o respect în mod deosebit, tocmai pentru faptul că este o femeie de acţiune”, a explicat Oprescu.

În ceea ce priveşte o posibilă candidatură la alegerile locale acesta a declarat că există numeroase lucruri care îl împiedică să candideze pentru un nou mandat, demontând astfel informaţia lansată de jurnaliştii de la Libertatea potrivit căreia şi-ar pregăti o nouă candidatură la Primăria Municipiului Bucureşti, în calitate de independent.

"Oamenii au încredere în mine, dar morala nu mă lasă să candidez. Vreau sa le multumesc că şi-au păstrat încrederea în mine. Acest lucru nu poate decât să mă bucure. Totuşi, sunt sub control judiciar, o măsură restrictivă. (...) Să dea Dumnezeu ca cel care va câştiga această cursă să facă tot atâta sau mai mult decât am făcut eu", a declarat Sorin Oprescu la Curtea de Apel Bucureşti.