Copreşedintele PNL Vasile Blaga susţine că Andrei Volosevici, candidatul liberalilor la Primăria Ploieşti, îndeplineşte în acest moment criteriile de integritate pentru a intra în cursa electorală.

"Dl Volosevici îndeplineşte criteriile de integritate. Nu este acuzat, în acest moment, de dare, luare de mită sau alte probleme de genul acesta. (...) Respectăm criteriile de integritate", a precizat Blaga într-o conferinţă de presă. Declaraţiile lui Vasile Blaga demonstrează că ori nu cunoaşte situaţia de la Ploieşti, ori PNL se pregăteşte să încalce propriile criterii de integritate, aşa cum de altfel o face şi la Floreşti, comună în care primarul şi totodată candidatul liberal Eugen David este trimis în judecată pentru nouă fapte de abuz în serviciu şi conflict de interese. 

Senatorul PNL Andrei Volosevici candidează pentru un nou mandat de primar al Ploieştiului. Volosevici este acuzat de procurorii DNA Ploieşti de abuz în serviciu şi luare de mită. Potrivit comunicatului DNA, abuzul în serviciu este legat de finanţarea echipei FC Petrolul Ploieşti. Procurorii DNA susţin şi că Volosevici ar fi primit 80.000 de lei mită de la un om de afaceri, bani care au fost folosiţi în campania sa electorală din 2012.

Poate ar fi fost mai simplu ca Vasile Blaga să citească comunicatul de presă al DNA, comunicat în care sunt descrise cu lux de amănunte acuzaţiile aduse senatorului liberal.

SURSA: Agerpres.ro