Preşedintele de onoare al PSD, Ion Iliescu, consideră că numai prin unitate Uniunea Social Liberală poate să continue, iar observaţiile "unora sau altora" trebuie privite cu înţelepciune.

"Oameni suntem. Şi în familie soţ şi soţie se mai ciondănesc. Să fie totul privit cu înţelepciune, inclusiv observaţiile unora sau altora. Eu nu cred că sunt lucruri de natură să zdruncine elementul de bază şi conştiinţa faptului că numai uniţi se poate continua", a declarat Ion Iliescu, înainte de reuniunea Biroului Permanent Naţional al PSD.