Un partid mic, dar care a învăţat să facă gălăgie. Aşa s-ar putea spune despre UNPR, adepţii din Prahova ai generalului Gabriel Oprea, fiind supăraţi că nu au reuşit validarea consilierului Gheorghe Cucu.

Supărat că a rămas fără reprezentant în CL Ploieşti şi că nici nu reuşeşte să impună un altul, Daniel Niculae, liderul UNPR Prahova, a trecut la acuzaţii afirmând că şi alţi consilieri au fost validaţi incorect. Ba mai mult a ameninţat că va sesiza Prefectura Prahova.

Consilierului PSD George Botez, preşedintele Comisiei de validare din CL Ploieşti a explicat pentru faptdivers.ro de ce nu a putut fi validat Gheorghe Cucu.

La începutul şedinţei de consiliu am primit din partea UNPR o adresă din care rezultă că domnul Cucu, este membru al acestui partid şi că se propune validarea lui. Acest document intra în contradicţie cu solicitarea iniţială formulată de PP-DD care indică pe domnul Cucu ca fiind membru al acestei formaţiuni. Faţă de faptul că adresa UNPR a fost depusă în mod practic în şedinţă, fără a fi înregistrată la registratură primăriei, întreaga comisie de validare a decis să amâne discutarea acestei situaţii, solicitând un punct de vedere legal din partea serviciului juridic al primăriei. Dacă se va confirma ce s-a menţionat în adresa UNPR, atunci întregul dosar va trebui modificat conform legii şi nu cred că vor mai fi probleme. Cât despre cele afirmate de domnul preşedinte al UNPR Prahova privind situaţia colegului nostru Gabriel Minea, cred că au fost cuvinte spuse la nervi. Domnul Niculae este un om deosebit, cu o buna înţelegere a fenomenului legal şi mă bazez pe capacitatea domniei sale de a înţelege situaţia exactă", a declarat, pentru faptdivers.ro, avocatul George Botez.