Necazurile se ţin lanţ de social-democrata Oana Niculescu Mizil. După ce a fost părăsită de iubitul Marian Vanghelie, deputata PSD a fost  trimisă în judecată de procurorii Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, pentru săvârşirea infracţiunii de conflict de interese.

Potrivit unui comunicat al Parchetului General, Oana Niculescu Mizil a solicitat, în calitate de deputat, încadrarea în muncă a mamei sale, Lidia Niculescu Mizil Ştefănescu, în cadrul biroului său parlamentar şi a avizat contractul individual de muncă prin care, în perioada mai 2009—septembrie 2011, aceasta a realizat foloase materiale în cuantum de 65.697 lei.

Ancheta în acest caz a început în urma unei sesizări trimisă la Parchetul General de către Agenţia Naţională de Integritate. Dosarul se va judeca la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.