Singurul lider PSD care ia apărarea făţiş proiectului de exploatare a aurului la Roşia Montană este vicepreşedintele PSD,  Mircea Cosma. Acesta s-a exprimat fără menajamente pentru exploatarea resurselor naturale.

„Am început depoluarea reziduurilor de la Valea Călugărească. Jumătate dintre acestea provin de la exploatările aurifere de la Roşia Montană. Nu e normal să se facă gălăgie pe exploatarea resurselor  naturale. Această exploatare se va face cu riscuri minime. Avem formule pentru a depoluarea zonei. Dacă e să discutăm aşa, poate oprim şi rafinăriile şi protestatarii vor merge pe jos la Roşia Montană. O ţară care are resurse trebuie să le valorifice. Aceste exploatări ar putea asigura bani pentrui construcţia de autostrăzi, de spitale. Aproape 4 miliarde de euro ar primi statul român de la aceast proiect. Susţin această exploatare rapidă a zăcământului de aur“, a declarat Mircea Cosma.

Preşedintele PSD Prahova este primul lider social-democrat care şi-a arătat poziţia faţă de această problemă, în timp ce partenerii liberali din cadrul USL, tocmai s-au pronunţat oficial pentru respingerea acestui proiect.