Preşedintele interimar al PSD Liviu Dragnea a declarat duminică, după criticile lui Ion Iliescu privind sistemul de vot prin care va fi ales liderul partidului, că sistemul este unul "ultrademocratic", nu e "comunist", menţionând ironic: "Nu ştiu ce-şi dorea Ceauşescu, pentru că nu l-am cunoscut foarte bine şi nu pot să mă pronunţ".

"În schimb, dincolo de ce-şi doreşte unul sau altul, noi avem o prevedere în statut care este obligatorie şi pe care trebuie să o respectăm toţi. Noi nu putem organiza alegeri în partid decât cum spune statutul", a spus Dragnea, întrebat despre declaraţia lui Iliescu referitoare la modalitatea de vot pentru alegerea preşedintelui PSD.

Liviu Dragnea a mai susţinut că a constatat cu "foarte mare satisfacţie", în ultimele trei săptămâni, din discuţiile purtate, că membrii simpli de partid agreează acest sistem pentru că vor să-şi voteze preşedintele.

"Nu că membrii de partid nu ar avea încredere în delegaţii lor, dar se simt mult mai responsabili atunci când cu ştampila sau cu pixul pe care îl vor folosi la buletinele de vot vor decide cine va conduce partidul. Nu este un sistem comunist, după părerea mea este un sistem ultrademocratic, în condiţiile în care toţi membrii de partid îşi pot manifesta dorinţa şi încrederea într-un lider. Mie mi se pare că este exerciţiul de democraţie maxim. Peste asta nu mai există. Este un sistem folosit şi in alte partide de stânga, cum ar fi Marea Britanie", a precizat Dragnea.

PSD îşi va alege preşedintele în 11 octombrie prin votul tuturor membrilor săi.

Preşedintele de onoare al PSD, Ion Iliescu, a criticat, vineri, sistemul prin care toţi membrii partidului votează noul preşedinte al PSD. Iliescu a comparat situaţia de la PSD cu o acţiune a lui Ceauşescu.

"Cum pot să voteze toţi membrii de partid? Practica din toate partidele lumii şi din istoria noastră — de aceea se convoacă congrese — pentru că membrii deleagă nişte oameni cu un mandat şi acolo în congres deliberează şi se pronunţă. Sistemul acesta... Ceauşescu încercase cândva să facă un fel de recensământ naţional. Ca toţi să voteze, de la oraş şi sat pentru tovarăşul Ceauşescu. Deci nu ştiu cum anume practic, tehnic se face aşa ceva. De aceea se convoacă congrese, pentru că delegaţii vin cu un mandat din partea membrilor şi deliberează", a spus Iliescu întrebat despre liderii PSD nemulţumiţi de noul sistem de vot.