Premierul Victor Ponta intenţionează să dea Republicii Moldova banii necheltuiţi de România în exerciţiul bugetar al anului în curs, şi i-a spus premierului Valeriu Streţ că îl aşteaptă în decembrie şi "nu cu mâna goală", totodată cerându-i acestuia, în glumă, să aducă "un pic de vin roşu".

Şeful Executivului de la Bucureşti a făcut aceste afirmaţii la conferinţa de presă susţinută împreună cu premierul Republicii Moldova, Valeriu Streleţ, la Chişinău, în contextul în care vorbea despre faptul că România a ajutat în trecut această ţară cu fonduri nerambursabile, şi e dispusă să o facă şi pe mai departe.

"Avem în ultimii ani obiceiul să nu cheltuim toţi banii pe care-i avem în buget. Mi-aduc aminte(...), în decembrie 2013, domnul prim-ministru Leancă a fost la Bucureşti, am putut să acordăm cei 25 de milioane de euro pentru grădiniţe. În decembrie, cu ce e cel mai important proiect, că e SMURD, că e altceva, noi sigur iarăşi economisim bani şi atunci când îi economisim vreau să-i folosim pentru Republica Moldova. Anul trecut, în decembrie 2014, nu avea cine să vină la Bucureşti pentru că încă nu se formase Guvernul, dar anul ăsta vă aşteptăm şi nu vă aşteptăm cu mâna goală, cum se spune. Dacă aduceţi un pic de vin roşu, noi avem restul lucrurilor", a glumit Ponta.

"De ce să aşteptăm până în decembrie, venim şi mai devreme", a răspuns Streleţ, iar Ponta nu a exclus această posibilitate.

Victor Ponta, însoţit de o delegaţie formată din miniştri şi consilieri de stat, a făcut, joi, o vizită oficială la Chişinău unde a avut o succesiune de întâlniri la nivel înalt şi a participat la un şir de evenimente preliejuite de împlinirea a 24 ani de la proclamarea independenţei Republicii Moldova.