Guvernul va organiza un referendum cu privire la aderarea României la Zona Euro dacă se va impune din punct de vedere politic, a declarat premierul Victor Ponta, precizând că termenul obiectivului rămâne 1 iulie 2019, când România va prelua preşedinţia Uniunii Europene.

Afirmaţia prim-ministrului a venit ca răspuns la o întrebare a presei, după ce a prezentat în Camera Deputaţilor situaţia economică a ţării, reprezentanţii presei dorind să afle dacă Guvernul ia în calcul organizarea unui referendum în ceea ce priveşte aderarea României la Zona Euro.

Premierul a arătat că în discuţiile avute săptămâna trecută cu preşedintele Klaus Iohannis, cu guvernatorul BNR, Mugur Isărescu, şi cu ministrul de Finanţe, Eugen Teodorovici, nu a fost abordată o astfel de variantă, dar a apreciat că este o idee bună.

"În final, dacă se va considera din punct de vedere politic să facem şi un referendum pentru asta...uite, nu m-am gândit în acest moment la asta, dar nu ştiu dacă e o idee rea, e o idee bună", a spus Ponta.

Ponta a mai menţionat că preşedintele va avea, în viitor, discuţii şi cu reprezentanţi ai Parlamentului, sindicatelor şi patronatelor.