După scandalul uriaş ce a izbucnit în spaţiul public în urma apariţiei unor stenograme compromiţătoare cu Teodor Atanasiu, liberalii au luat sâmbătă o decizie radicală, transpusă într-o hotărâre semnată de Alina Gorghiu şi Vasile Blaga, prin care vor să împiedice apariţia unor noi scandaluri publice cauzate de atacuri între membrii PNL, scrie psnews.ro

Potrivit acestei decizii, toţi membrii PNL care vor ataca public colegii de partid sau persoanele care intenţionează să se înscrie în rândul liberalilor vor fi sancţionaţi cu excluderea din partid.

Interesant este totuşi că vor fi excluşi din partid şi cei care îi atacă pe cei care vor să se înscrie în PNL. Întrebarea este cum vor ştii actualii membri ai PNL cine vrea să se înscrie în partid ca să ştie să nu îl atace în public?

Trebuie precizat că liderul PNL, Alina Gorghiu, a subliniat luni seară, în emisiunea ”Jocuri de putere” de la Realitatea TV, că toţi cei care vor pune interesele persoanele sau orgoliile mai presus de interesul partidului vor fi marginalizaţi şi se vor afla în afara PNL.

„Regret că din tot evenimentul nostru care a însemnat multă substanţă şi foarte multă muncă, şi a însemnat lansarea finalului programului de guvernare şi a unor criterii de integritate extrem de dure, cum niciun alt partid din România nu le are şi nu le va avea în afară de PNL, în ciuda faptului că am discutat despre un calendar pentru alegerile locale şi cum ne vom face selecţia de candidaţi şi de moţiunea de cenzură, tot ce s-a reţinut a fost faptul că unii colegi, dintr-o lipsă de experienţă politică, pentru că nu vreau să pun pe altceva acel moment mai puţin elegant, au eclipsat un subiect, cred eu, extrem de important sau un moment important al PNL”, a declarat Alina Gorghiu, la Realitatea TV.

„Nu vreau să dezvolt ce s-a întâmplat, nu vreau să dau apă la moară celor care spun că a fost o înscenare, am auzit şi eu varianta asta de lucru, refuz să o cred şi refuz să o comentez. Pentru că şi eu, şi Vasile Blaga am spus un lucru simplu, elementar, pentru acest proiect complex care se cheamă Noul Partid Naţional Liberal: cine nu va înţelege că obiectivele acestui partid sunt mult peste orgoliile acelea mărunte, individuale, va fi marginalizat. Va fi în afara PNL oricine va mai pune interesul personal sau un orgoliu mărunt deasupra interesului pe care PNL îl are. Îmi pare rău că s-a întâmplat, nu sunt deloc încântată că a existat acel moment care a pus în umbră subiecte de substanţă pe care le-am adus pe masă”, a mai spus Gorghiu.

Cu alte cuvinte, dacă nu îţi convine politica partidului şi critici vreo măsură a şefilor eşti exclus, dar dacă eşti acuzat de luare de mită şi eventual, arestat preventiv, rămâi în PNL şi aştepţi decizia instanţei...Democratic partid!