Comisia Europeană a adoptat, luni, noi reguli pentru a ajuta statele membre, inclusiv România, cu o rată scăzută de absorbţie a fondurilor de coeziune să atragă cât mai mulţi bani europeni din perioada 2007-2013.

"Prin intermediul grupului de lucru pe care l-am iniţiat imediat ce am devenit comisar pentru Politică regională, am conlucrat îndeaproape cu Bulgaria, Croaţia, Cehia, Italia, România, Slovacia, Slovenia şi Ungaria pentru a le sprijini în utilizarea la maximum a fondurilor europene încă disponibile, aferente perioadei 2007-2013, în limitele reglementărilor aplicabile care cer ca aceste fonduri să fie cheltuite în cadrul unor proiecte până la sfârşitul anului 2015. După reuniunea Consiliului European din decembrie 2014, ne-am angajat să găsim soluţii care să asigure o utilizare rapidă şi cât mai eficientă a fondurilor alocate în perioada de programare 2007-2013, pentru a sprijini statele membre relevante să realizeze proiecte pe termen lung în următorii ani, folosind flexibilitatea regulilor existente", a declarat, luni, comisarul Corina Creţu, într-o declaraţie de presă

"Până în luna martie 2017, statele membre vor trebui să depună un raport final în care să se menţioneze care au fost proiectele, să fie trecute în revistă cheltuielile şi să includă o declaraţie de finalizare ce atestă legalitatea şi conformitatea acestora din urmă. Revizuirea aliniază orientările de finalizare cu modificările de reglementare realizate de Consiliu şi de Parlamentul European la sfârşitul anului 2013. Ea simplifică o serie de proceduri de finalizare în ce priveşte instrumentele de inginerie financiară şi în termeni de «etapizare» («phasing») – procesul de iniţiere a unui proiect într-o anumită perioadă de programare şi de finalizare a lui în cea următoare", a explicat Corina Creţu.