Senatorul PNL Sebastian Grapă a venit cu o propunere legislativă prin care adolescenţii care nu au împlinit 16 ani să nu poată merge în cluburi dacă nu sunt însoţiţi de un părinte, un tutore sau un profesor.

Potrivit Digi 24, legea mai spune şi că cei care le vând adolescenţilor alcool sau ţigări primesc amenzi între 500 şi 1.500 de lei.

„Fata mea, care este în ultimul an de liceu, are o găşcuţă de colegi, de tineri, şi i-am găsit de câteva ori într-o crâşmuţă, într-o bodegă ordinară unde consumau, cu încunviinţarea aceluia care vindea, atât alcool, cât şi tutun”, a declarat, la Digi 24, senatorul Sebastian Grapă.

Acesta a spus că a rugat-o pe fiica lui să urmărească traseul legii pentru că „i se datorează întru totul”.

„Dacă e să intervievăm persoane sub 18 ani, vor spune că am luat-o razna. Dar dacă îi întrebăm pe cei care au copii, mulţi îmi dau dreptate. Şi atunci, chiar dacă pare ieşit din comun, sunt dispus să merg cu copilul meu la club, nu neapărat să îl supraveghez, să intre să se distreze, să danseze şi când plecăm, plecăm împreună la ora cutare şi mergem împreună acasă”, a mai spus senatorul.