La Camera Deputaţilor zac peste 520 de proiecte de lege, cu termenul de depunere a rapoartelor de la comisii, depăşit.
Printre acestea sunt şi proiecte din 2007, sau ordonanţe care şi-au produs deja efectul, precum şi legi declarate neconstituţionale care trebuiau puse în acord cu deciziile Curţii Constituţionale.

"Statutul minorităţilor naţionale", "proiectul Legii meşteşugurilor", "insolvenţa persoanei fizice" sau "interzicerea clonării" sunt câteva dintre proiectele de lege care au trecut prin Senat şi sunt blocate la Camera Deputaţilor, din lipsa rapoartelor de la comisii.